Grupare specializată în trafic de persoane şi proxenetism, destructurată

Două minore, care urmau să ajungă în Anglia, au fost salvate de anchetatori

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT din Bacău, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliției Române, au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.
Prin intervenţia lor, anchetatorii au reușit să oprească transferul a două minore în Anglia, acolo unde urmau să fie exploatate sexual, în folosul traficanților, spun poliţiştii. Au fost desfășurate, aşadar, percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost ridicate mai multe probe, iar cinci suspecţi au fost duşi la audieri.
Cercetările făcute până în prezent ar fi arătat că membrii grupării, cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, prin promisiunea unor câștiguri importante de bani, ar fi racolat tinere, care proveneau din familii dezorganizate, erau în abandon școlar sau aveau o stare materială precară. Activitățile de prostituție s-ar fi desfășurat în apartamente închiriate în regim hotelier, în județul Bacău și municipiul Focșani, în sistem touring.
Cei cinci suspecţi duşi la audieri au fost reținuţi pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, iar ulterior Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.