UPDATE Incendiu într-un apartament din Bacău. O fetiță a murit, iar fratele ei este în stare gravă

UPDATE
Din păcate medicii nu au mai putut face nimic ca să o salveze pe fetița în vârstă de 4 ani și a fost declarată decedată. Fratele ei, mai mic cu un an, a rămas internat, dar este în stare gravă.
La momentul izbucnirii incendiului, tatăl era ieșit să ducă gunoiul, iar mama pregătea masa în bucătărie.
Din primele verificări efectuate de salvatori, s-a stabilit ca și cauză probabilă jocul copiilor cu focul, dar cazul a fost preluat și de polițiști, care fac investigații.

Știrea inițială

În această seară, doi copii de 3 și 4 ani, din municipiul Bacău, au fost transportați la spital în stare gravă, după ce s-ar fi intoxicat cu fum în urma unui incendiu izbucnit în apartamentul în care locuiau.
Pompierii de la Detașamentul Bacău au intervenit rapid pentru lichidarea focului, iar în locuință i-au găsit pe minori inconștienți. S-au început manevrele de resuscitare, micuții fiind, în cele din urmă, transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Până la sosirea salvatorilor, din casa cuprinsă de foc a fost evacuat de vecini un bebeluș de 4 luni care, din fericire, nu fusese intoxicat cu fum.
Incendiul a fost lichidat destul de repede de pompieri și împreună cu poliția s-a deschis o anchetă pentru a se stabili cauza izbucnirii acestuia și împrejurările în care s-a produs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.