Judecătoarea Iulia Motoc va prezida completul ce se va pronunţa asupra mandatelor de arestare pentru Netanyahu și 3 lideri Hamas

Un complet de trei judecători ai Curţii Penale Internaţionale, condus de românca Iulia Motoc, se va pronunţa asupra cererii de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a ministrului apărării Yoav Gallant şi a trei lideri principali ai grupării islamiste palestiniene Hamas, pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza.

Un complet de trei judecători ai Curţii Penale Internaţionale (CPI) urmează să se pronunţe asupra cererii formulate luni de procurorul-şef al acestei instanţe de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a ministrului apărării Yoav Gallant şi a trei lideri principali ai grupării islamiste palestiniene Hamas, pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza, transmite Reuters, citat de news.ro.

Cererea procurorului va fi înaintată unei camere preliminare, din care fac parte trei magistraţi, respectiv preşedinta completului, Iulia Motoc din România, Maria del Socorro Flores Liera din Mexic şi Reine Alapini-Gansou din Benin.

Această cameră nu are un termen limită pentru a se pronunţa asupra cererii procurorului CPI. În cazuri anterioare, hotărârile au fost emise în intervale de puţin mai mult de o lună, până la trei luni.

Dacă judecătorii apreciază că există „motive rezonabile” pentru a considera că au fost comise crime de război sau crime împotriva umanităţii în războiul din Fâşia Gaza, atunci vor emite mandatele de arestare cerute de procuror, care vor preciza delictele. Judecătorii au de asemenea puterea de a revizui cererea procurorului şi de a admite numai în parte infracţiunile din motivarea acestuia. Acuzaţiile pot fi de asemenea revizuite şi actualizate ulterior.

Iulia Motoc a fost aleasă în funcția de judecător al Curții Penale Internaționale, în premieră pentru România, în decembrie 2023 și a depus jurământul la începutul lunii mai.

Numire istorică. Primul magistrat român ales membru al Institutului de Drept de la Geneva, după al Doilea Război Mondial

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.