Legea pensiilor, schimbare importantă din Noaptea de Înviere

Legea nr. 113/2021 pentru completarea art. 107 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial.

Aceasta prevede ca termenul de prescripție de 3 ani pentru pensionarii care au primit pensii mai mici din cauză că statul le-a calculat greșit să fie eliminat.

Legea va intra în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, adică chiar în ziua de Paște, la 2 mai 2021.

 

„Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul unei erori materiale, de calcul sau al oricărei greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare și redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripție nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă”, se precizează în Legea nr. 113/2021, care vine în completarea Legii pensiilor din 2010.

Practic, pensionarii care au primit pensii mai mici, dintr-o eroare materială, de calcul sau din cauza oricărei greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite – adică din vina funcționarului public care s-a ocupat de dosarul său – își vor putea primi banii înapoi, fără a avea vreun termen-limită pentru a cere corectarea greșelii. Legea va intra în vigoarea în Noaptea de Înviere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.