Astfel, prin actul normativ grefierii cu studii juridice şi magistraţii asistenţi pot dobândi calitatea de avocat, cu anumite condiţii
Legea promulgată are ca obiect de reglementare modificarea art. 20 alin .(5) din legea nr. 51/1995, astfel încât să poată dobândi calitatea de avocat definitiv, fără susţinerea examenului de definitivare şi grefierii cu studii juridice şi magistraţii asistenţi care au promovat examenul de primire în profesia de avocat şi care până la data susţinerii acestui examen, au îndeplinit funcţia respectivă timp de 5 ani, cu condiţia promovării examenului de definitivat în profesia din care provin, la fel ca şi celelalte categorii profesionale, respectiv judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult.
„Cel care a promovat examenul de primire în profesia de avocat şi care, până la data susţinerii examenului de primire în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, grefier cu studii superioare juridice, magistrat-asistent, executor judecătoresc, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani dobândeşte calitatea de avocat definitiv, fără susţinerea examenului de definitivare, cu condiţia promovării examenului de definitivat în profesia din care provine”, arată actul normativ promulgat vineri de către şeful statului.
Sursa: Adevarul Zilei