Liderul UDMR: ”Există foşti securişti din poliţia politică care au pensii mai mari decât militarii care au stat în teatru de război. Nu e corect”

Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a declarat luni că a propus, în cadrul şedinţei de coaliţie, un grup de lucru care să se ocupe de pensiile speciale, pentru a defini care sunt categoriile socio-profesionale care ar trebui să primească pensii în plus faţă de contributivitate, în contextul în care acum sunt soluţii „extrem de diferite” pentru această problemă.

„Pensiile speciale – există un grup de lucru şi nu prea s-a făcut mare lucru, nu am avut propuneri concrete şi trebuie să activizăm acest grup de lucru (…), ce doreşte să ofere statul la acele categorii profesionale care pe parcursul carierei se află în serviciul public şi au nişte interdicţii şi nişte incompatibilităţi. Şi, bineînţeles, dacă am reuşi să stabilim care sunt acele categorii profesionale. E mult mai simplu să ajungi mai departe la o concluzie privind pensiile şi condiţiile de după pensionare (…). În principiu, nu e vorba de a tăia pensiile cuiva. Eu, de la bun început, am respins această demagogie. Întrebarea este dacă statul român doreşte să definească care sunt acele categorii socio-profesionale pentru care doreşte să ofere la pensii ceva în plus faţă de contributivitate – principiul contributivităţii trebuie să fie baza – sau nu doreşte acest lucru. Fiindcă în acest moment există soluţii extrem de diferite”, a precizat liderul UDMR după şedinţa de coaliţie, potrivit Agerpres.

Întrebat ce soluţii s-ar putea găsi pentru pensiile magistraţilor, în condiţiile în care Curtea Constituţională a decis că ei sunt îndreptăţiţi să le primească, Kelemen Hunor a arătat că nu e vorba de a tăia pensiile cuiva.

„Nu e corect să ai pensia mai mare, şi asta se întâmplă în cazul magistraţilor, nu se poate generaliza, dar sunt foarte multe cazuri unde pensia este mai mare decât avea salariul. Nu e corect, pe baza contributivităţii nu poţi să ajungi la o astfel de pensie. Pe de altă parte, există foşti securişti din poliţia politică sau din sistemul penitenciarelor care nu au făcut altceva decât să-i urmărească pe oameni şi să-i bată, dacă au ajuns la închisoare, şi au pensii mai mari decât militarii care au stat în teatru de război. Nu e corect. Sunt nişte lucruri care trebuie discutate şi eu aş pleca de la această ipoteză: statul doreşte să facă ceva sau nu doreşte, că din demagogie în demagogie putem să mergem şi în următorii ani, nu vom rezolva nimic. Parlamentul a rezolvat problema parlamentarilor. Noi nu am fost de acord, fiindcă nu aşa se abordează un subiect. Dar văd că nimeni nu mai are chef să meargă mai departe. Şi de aceea, dacă vorbim de reformă, dacă vorbim de principii, prima dată trebuie să soluţionăm această chestiune care de ani de zile (…) e în atenţia opiniei publice”, a argumentat liderul UDMR.

Cât priveşte pensiile speciale ale primarilor, Kelemen Hunor a spus că acestea nu ar trebui eliminate.

„Din punctul meu de vedere, nu trebuie eliminate, avem acest grup de lucru şi trebuie discutat de la început. Trebuie să discutăm dacă primarii, fiind în serviciul public, având restricţii, incompatibilităţi, când ies la pensie, primesc sau nu primesc, în funcţie de perioada petrecută în serviciul public, ceva în plus. Asta este discuţia, nu să eliminăm, să eliminăm. La magistraţi la fel, la militari la fel, la parlamentari la fel. Din punctul meu de vedere, ori facem o discuţie serioasă cap-coadă. ori, dacă cineva vrea să se umble cu populisme, cu demagogie, nu am nimic împotrivă, dar eu nu o să fiu partener pe niciun subiect”, a subliniat Kelemen Hunor.

Sursa: Realitatea Din UDMR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.