Ministerul Educaţiei, veste îmbucurătoare: Scădere a numărului de infectări în mediul şcolar, în ultima săptămână

În ultima săptămână s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 în mediul şcolar şi, implicit, a numărului de clase şi unităţi cu activitate organizată în sistem online, confirmându-se trendul semnificativ descendent pentru a doua săptămână consecutiv, a anunţat, luni, Ministerul Educaţiei.

Astfel, conform raportărilor centralizate, la finalul săptămânii trecute 33 de unităţi de învăţământ, cu personalitate juridică sau structuri, şi 883 de clase/grupe funcţionau în sistem online.

Potrivit Ministerului Educaţiei, la finalul săptămânii trecute 10.818 elevi şi preşcolari erau pozitivi COVID-19 (0,4%) şi 2.663 de persoane angajate în sistemul de învăţământ preuniversitar erau pozitive COVID-19 (1%).

”În urma administrării testelor antigen pe bază de salivă în unităţile de învăţământ, în săptămâna 14 -18 februarie au fost raportate 2.069 teste de salivă pozitive. Dintre acestea, 1.299 (63%) au fost confirmate RT-PCR, 492 (24%) au fost infirmate RT-PCR, iar pentru 278 (13%) de teste nu există răspuns la data raportării”, precizează aceeaşi sursă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.