Miron Mitrea, analiză amplă a candidaților pentru Primăria Capitalei: Putem avea surprize, am mai avut

Miron Mitrea a făcut o analiză, duminică seara, la Realitatea PLUS, în cadrul emisiunii Culisele Puterii, despre situația electorală din Capitală.

Consultantul politic Miron Mitrea a vorbit la Realitatea PLUS, în cadrul emisiunii Culisele Puterii, despre ce șanse au candidații care se preconizează să participe la alegerile locale din București.

„În general, până nu vedem listele depuse, putem avea surprize, am mai avut. Mai e mult până când se va limpezi scena politică. Săptămâna trecută au apărut două probleme: o abordare greșită a candidaturii lui Cristian Popescu Piedone de către alianță, nu i-au dat suficientă atenție, deși el apărea în sondaje. Este probabil politicianul cu cea mai mare capacitate de a lua voturi în stradă, este cel mai eficient, a dovedit-o. N-au găsit o soluție să gestioneze o candidatură de asemenea valoare.

A doua chestie: ei s-au pus de acord asupra modului cum se desfășoară alegerile, comasare. Apoi s-au pus de acord că vor merge pe liste comune. Asta este și interesul PSD-ului ca să poată face un guvern și să se ducă cu fața curată la Bruxelles, nu se poate duce cu AUR-ul. S-au înțeles și au oferit această soluție: liste comune la europarlamentare. PSD-ul va face asta dacă i se garantează candidat comun la prezidențiale. Atâta vreme cât listele nu s-au depus la BEC, partidele se pot răzgândi. Din informațiile pe care eu le am astăzi, cred că unii politicieni au considerat că s-a terminat și au început să pună în discuție filonul principal al discuției. Ori asta nu e greu pentru PSD să iasă din discuție. Scenariul e foarte posibil, 50-50, îi ajută și greșeala de la București.

Eu am văzut sondaje, sondajele care le dau partidele nu sunt neapărat cele care au ieșit. În cazul în care PNL PSD merg pe liste comune, Nicușor Dan era primar. Asta înainte să apară Piedone, Piedone îl spulberă. Cert este că Nicușor Dan și cu Piedone par a fi cei care se vor bate, cu un avantaj pentru Piedone, dacă cele două partide merg separat. Gabi Firea nu mai e așa de sus după intrarea lui Piedone. Cele două partide pot merge separat și atunci primar o să fie ori Nicușor Dan ori Piedone.

Gabi, din păcate, nu poate lua voturi de la PNL la o candidatură comună. Dacă mergea doar din partea PSD, fără Piedone, avea șanse să îl bată pe Nicușor Dan. Burduja nu trece de 15-16%, soluția pentru el ar fi să candideze la sectorul 1, e un băiat de viitor, deștept, poate să joace cartea asta.

Astăzi la București, dacă mă întrebi pe mine, nu cred că Gabriela Firea va merge independentă, doar o supărare. Dacă merge independentă își termină cariera politică, nu mai merge nici senator. Partidul ar fi obligat să o dea afară. Nu poți să pleci din partidul în care te-ai născut politic. Nu ia nici 10%. Să arăți atât de clar că te interesează doar propria persoană și nu partidul, nu cred că e tipul lui Gabi. Nu cred că va face așa ceva.

Piedone merge, în toate sondajele pe care le-am văzut e locul 1, stă bine, știe să facă politică în stradă, l-a ajutat mult tâmpenia aia că l-au condamnat degeaba. Cred că el astăzi se luptă cu Nicușor Dan iar PSD PNL trebuie să vină cu altceva. Sunt momente în viața politică atunci când te așezi la masă și te întrebi ce trebuie aici. Nu trebuie să dai întotdeauna doar membri de partid că au fost băieți buni, trebuie să te gândești și la comunitate. Bucureștiul are o cădere economică de 7% în ultimii ani. Lumea vede primarul ca pe un gospodar, într-o bună măsură este asta, dar în lumea modernă importante sunt locurile de muncă. Bucureștiul s-a dezvoltat foarte bine, acum 3 ani de zile la puterea de cumpărare pe cap de locuitor era pe locul 9-10, la nivel european. Să duci Bucureștiul de la 32% din PIB la 29% anul trecut e o dovadă că nu înțelegi rolul tău de primar”, a declarat Miron Mitrea.

CITEȘTE ȘI Miron Mitrea dezvăluie ce se află în spatele scandalului despre alianța USR-PMP-Forța Dreptei: Așa se face politică, când nu ai ce să oferi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.