Misiunile pompierilor militari români în Grecia

Pe parcursul zilei de ieri, pompierii militari români au fost împărțiți în trei echipe, care au acționat în zone diferite. Locurile vizate, se aflau în zonă muntoasă, care a solicitat la maxim tehnica de intervenție, cu rute greu accesibile.

Autospecialele pentru stingerea incendiilor de pădure și-au dovedit utilitatea, ajungând în apropierea zonelor afectate, unde pompierii români și eleni au intervenit pentru localizarea și lichidarea focarelor ascunse, rămase în urma incendiilor devastatoare.

De asemenea, de un sprijin real s-a dovedit a fi drona pompierilor militari români, care a survolat zona și a dat posibilitatea identificării exacte a locurilor vulnerabile.

Misiunile colegilor noștri s-au încheiat noaptea, târziu, când aceștia au revenit la bază. 

Astăzi, în urma ultimelor informații transmise de către ofițerul de legătură elen, în zona Attica incendiul nu se mai manifestă cu flacără deschisă. Astfel, misiunile alocate modulului român pentru ziua în curs sunt în principal de supraveghere, monitorizare și lichidarea eventualelor focare izolate. 

La solicitarea ofițerului de legătură elen, forțele și mijloacele române vor fi dislocate în două zone distincte, respectiv zona Kryftes și zona Vilia. Opt autospeciale de stingere, trei cisterne, un camion de intervenție cu rezervă de apă, un UTV, cinci autospeciale de primă intervenție și comandă, un container multirisc și o echipă pentru monitorizare aeriană (dronă), vor fi prezente în cele două zone, pe parcursul acestei zile. De asemenea, în zona Vilia va fi prezent și asistentul medical din cadrul modulului, totalizând 61 de pompieri militari, cu  18 mijloace de intervenție. 

Ca de fiecare dată, coordonarea misiunii în teren se realizează prin ofițerul de legătură elen desemnat pentru modulul român.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.