Moscova doreşte încheierea conflictului din Ucraina

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat luni, în timpul unei vizite în Brazilia, că Moscova doreşte încheierea conflictului din Ucraina cât mai curând posibil, relatează Reuters.

Într-o conferinţă de presă la Brasilia cu omologul său brazilian, Mauro Vieira, Lavrov a mulţumit Braziliei pentru ”înţelegerea genezei situaţiei din Ucraina” şi a declarat că Rusia are ”un interes” ca acest conflict să se încheie cât mai curând posibil.

Rusia a transmis în repetate rânduri că orice soluţionare a conflictului trebuie să recunoască ”realităţile” anexării sale unilaterale a patru provincii ucrainene, pe care forţele sale armate le controlează parţial.

”Trebuie să rezolvăm conflictul într-un mod durabil, nu imediat”, dar nici ţările occidentale şi nici NATO ”nu contribuie” la acest lucru. Lavrov a acuzat Statele Unite şi Europa că ”nu-şi îndeplinesc obligaţiile pe care şi le-au asumat cu ani în urmă”, într-o aparentă aluzie la acordurile de la Minsk din 2014 şi 2015, care au pus capăt conflictului din estul Ucrainei, dar pe care actualul preşedinte al acestei ţări, Volodimir Zelenski, le califică astăzi drept ”concesii”, relatează EFE.

Rusia susţine că a fost nevoită să intervină în Ucraina în februarie anul trecut pentru a-i apăra pe vorbitorii de limbă rusă de persecuţii şi pentru a împiedica Occidentul să folosească Ucraina pentru a ameninţa securitatea Rusiei. Kievul şi Occidentul consideră că acestea sunt pretexte nefondate pentru un război de cucerire în care mii de oameni au fost ucişi şi oraşe ucrainene au fost devastate.

Ministrul rus a subliniat în repetate rânduri că soluţia la actualele ostilităţi trebuie să fie „durabilă” şi nu „imediată” şi, deşi a salutat propunerea Braziliei de a încerca să creeze un grup de ţări care să faciliteze negocierile, nu s-a arătat foarte deschis la această posibilitate.

Brazilia este prima etapă a unui turneu al şefului diplomaţiei ruse, care va continua în următoarele zile cu vizite în Venezuela, Cuba şi Nicaragua, ţări care întreţin relaţii economice şi politice strânse cu Rusia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.