Nicolae Ciucă anunță cine este liberalul în cărți pentru Primăria Capitalei. Când va fi făcut anunțul oficial

Liderul PNL a anunțat cine este în „prima linie” a candidaturii din partea liberalilor la alegerile pentru primarul general al Bucureștiului. 

PNL urmează să ia o decizie până la finalul acestei săptămâni privind candidatul propriu la Primăria Capitalei, în prezent opţiunea fiind Sebastian Burduja, a declarat, marţi, preşedintele partidului, Nicolae Ciucă.

„În coaliţia de aseară au fost decise două lucruri: a fost stabilit să susţinem împreună candidatul care va deschide lista alegerilor europarlamentare, lista comună a coaliţiei, în persoana doamnei Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene, şi opţiunea de a merge fiecare cu propriul candidat la Primăria generală a municipiului Bucureşti. Din datele pe care le avem, fără să avem toate datele de la sectoare, rezultă foarte clar că electoratul nu se duce neapărat după un candidat anume şi vorbim de electoratul Partidul Naţional Liberal sau electoratul Partidul Social Democrat. Şi atunci, pentru a ne păstra votul politic şi relevanţa în alegerile la nivelul Capitalei şi ţinând cont că nu avem încă o listă a candidaţilor, avem această opţiune pe care am discutat-o aseară. Sigur, după ce avem şi datele de la sectoare, putem să vedem şi alte opţiuni. Nu este târziu, dar timpul este cât se poate de scurt şi avem nevoie ca această decizie să fie luată până la finele săptămânii”, a explicat Ciucă, la Senat.

Întrebat cine ar putea să-i învingă pe Cristian Popescu-Piedone sau pe Nicuşor Dan, el a spus: „Oricare dintre candidaţi are o şansă. Nu contează ceea ce cred eu, ci contează ceea ce percep locuitorii Capitalei”.

Potrivit liderului PNL, Sebastian Burduja este, „în momentul de faţă, opţiunea PNL pentru a candida la această poziţie”.

El a susţinut că Burduja are „şansa fiecărui candidat”. „De aici înainte, există pentru fiecare dintre candidaţi şansa de a-şi prezenta programul politic, echipa, toate celelalte argumente care sunt folosite în campanie”, a completat Ciucă.

Despre o eventuală propunere a PSD de a-l susţine împreună cu PNL pe Cristian Popescu-Piedone, Nicolae Ciucă a spus: „Cum să-l susţinem, dacă noi avem propriul candidat?”. 

 
 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.