O femeie a fost găsită moartă într-o mașină, în Bacău

Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă, după ce o femeie în vârstă de 30 de ani a fost găsită moartă marţi seara, într-o maşină, în municipiul Bacău

Trupul fără viață al unei femei a fost găsit într-o mașină parcată pe malul unui canal. Victima avea multiple traumatisme, iar cei care anchetează cazul cred că femeia a decedat în urma unor lovituri.

Un bărbat a apelat la 112, care s-a recomandat soţul tinerei, și a susținut că el este criminalul. Apoi a mai spus că are de gând să se sinucidă. 

Anchetatorii au descoperit pe trupul victimei mai multe traumatisme, o ipoteză luată în calcul fiind că femeia, în vârstă de 30 de ani, ar fi fost bătută până când a murit.

“În urma verificărilor în zona Canalului Bistriţa a fost identificat autoturismul bărbatului, iar în interiorul acestuia a fost găsit cadavrul concubinei. Se fac căutări pe luciul de apă al canalului Bistriţa şi prin împrejurimi, pentru depistarea bărbatului sau a cadavrului acestuia”, potrivit IPJ Bacău.

Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.

Cuplul are o fetiţă în vârstă de un an şi jumătate. Copila a rămas în grija bunicilor.

Foto arhiva

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.