O mare parte din locuitorii municipiului Bacău rămân fără gaze naturale și apă, din cauza unor lucrări programate de furnizorii acestor utilități. Astfel, serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 11 iulie, pe străzile Erou Nechita şi Armoniei din Bacău, începând cu ora 9 dimineața. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16:00. Compania Delgaz Grid solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În privința apei, aceasta va lipsi în intervalul cuprins între 11 iulie, ora 22.00 si 12 iulie, ora 08.00, din cauza unor lucrări de mentenanță la reîeaua de distribuție.
De această oprire vor fi afectați următorii consumatori: cei cuprinși între străzile Gării – Bradului (Miorița) – Prelungirea Bradului – Ștefan cel Mare – Vadu Bistriței – b-ul Unirii (9 Mai) – Oituz; cei dinperimetrul străzilor Unirii – Oituz – Constantin Ene – Spiru Haret – Erou Ciprian Pintea – Stadionului – Milcov – Ion Luca Caragiale (inclusiv cartierul Bistrița Lac); cei din perimetrul Erou Ciprian Pintea – Spiru Haret – Garofiței (pod Narcisa) – Letea – Milcov; cei din perimetrul General Gușe – Alexandru Șafran – Tolstoi – Constanței. De asemenea, consumatorii de pe calea Moinești și din cartierele CFR, Șerbănești și Tache.
În același interval se va furniza apă potabilă cu presiune scăzută pentru consumatorii cuprinși între străzile Republicii (pod Narcisa) – Narciselor – Victor Babeș – Henri Coandă – Condorilor – Bicaz (Chimiei), precum și pentru cconsumatorii din cartierele Gherăiești și Izvoare.
Reprezentanții Companiei de Apă avertizează că este posibil ca, la reluarea programului de furnizare, în anumite zone ale Municipiului Bacău să apară și fenomenul de turbiditate (apă murdară).