Patru centre de zi din Bacău și Galați caută voluntari seniori

Vârstnicii trebuie să-i ajute pe copii la teme

40 de persoane în vârstă, care au timp liber, pot deveni bunici pentru copiii din centrele de zi pentru copii din județele Bacău și Galați. Seniorii voluntari le pot oferi acestora ajutor la teme. Ei pot participa la activități educaționale în sprijinul a 140 de copii vulnerabili din comunitate.

În jud Bacău, persoanele vârstnice care doresc să contribuie la educația celor mici vor putea petrece câteva ore pe săptămână cu copiii de la Centrul de zi „Dominic Savio” din Bacău și Centrul de zi „Casa YANA” din localitatea Nicolae Bălcescu. Seniorii din jud. Galați vor putea fi voluntari în centrul de zi „Bunul Samaritean” din localitatea Nicorești și în Centrul comunitar „La Vale” din Galați.

Prin activități de voluntariat, vârstnicii își pot valorifica experiența, iar copiii primesc ajutor la materiile unde întâmpină probleme, își fac temele la after-school, ajung să își îmbunătățească rezultatele școlare, să își descopere pasiuni ori să își dezvolte noi abilități.

Seniorii care doresc să se implice activități educaționale, vocaționale sau recreative în sprijinul copiilor vulnerabili care frecventează cele patru centre pot afla detalii despre voluntariat apelând gratuit numărul 0800-460–001.

Cele patru centre din Bacău și Galați au fost recent incluse în programul „Generații-centrul comunității”, derulat de Fundația Regală Margareta a României.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.