Pericol de explozie pe calea ferată în urma unui accident feroviar

Pompierii din cadrul ISU Bacău au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, la vagonul unui tren din care se scurgea metanol, după ce un autoturism a lovit garnitura în municipiul Roman, din judeţul Neamţ.

Scurgerile de metanol au fost observate abia în stația CFR Bacău când s-a dat alarma. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri.

„Garnitura de tren era formată din 39 de vagoane, din care 8 vagoane pline cu metanol. Vagonul era avariat în urma unui accident feroviar, după ce un autoturism a intrat în vagon, în staţia CFR Roman. Scurgerea a fost observată în staţia CFR Bacău. A fost remediată defecţiunea de către o echipă de mentenanţă de la GFR Paşcani, iar trenul s-a pus în mişcare la ora 5,00. Recipientele cu metanolul provenit din scurgere, 60 litri în 3 bidoane, vor fi preluate de către echipa de mentenanţă, urmând a fi predate expeditorului din Dorneşti, judeţul Suceava”, a precizat Grecu.

Trenul a plecat de la Dorneşti, judeţul Suceava, şi are ca destinaţie finală municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.