Peste 1.700 de kg de cupru, confiscate de poliţişti în trafic

Poliţiştii din Bacău au confiscat peste 1.700 de kg de cupru, de la un tânăr de 24 de ani, din Teleorman, depistat în trafic. Acesta a fost oprit pentru control, în localitatea Filipeşti, iar un urma controlului autovehiculului, agenții au depistat în interior cantitatea de 1.772 de kg de cupru, pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă. Marfa, în valoare totală de 30.400 de lei, a fost confiscată de poliţişti, iar șoferul sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei. Cazul a fost, totuși, preluat de ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice pentru continuarea cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.