Peste 10 milioane de lei pentru modernizări în Spitalul Județean de Urgență

Consilierii judeţeni băcăuani au aprobat în şedinţă extraordinară Studiul de oportunitate şi indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de Dotare a infrastructurii Ambulatoriului de Specialitate Adulţi şi Copii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău. Proiectul pentru achiziţionarea aparaturii, în valoare de aproape 10,5 milioane de lei va fi depus spre finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale. Documentaţia prevede dotarea cu aparatură de specialitate în toate secţiile cheie aflate în clădirea Ambulatoriului de Adulţi, la Pediatrie dar şi Maternitate. Valoarea totală a investiţiei este de 10.495.265,89 lei (cu TVA) din care valoarea dotărilor se ridică la suma de 10.240.974,79 lei. Proiectul de dotare a Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă este realizat în acord cu direcţiile de dezvoltare cuprinse în Strategia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Bacău în perioada 2009-2021.
Printre echipamentele ce urmează a fi achiziţionate prin proiect se numără 30 de categorii de echipamente, printre care aparate de ecografie și tomografie computerizată de ultimă generație pentru diverse specializări medicale, aparatură de videoendoscopie, fibroscan, cistoscop, gastroscop şi colonoscop, electrocardiografe, doppler, mamograf digital, tomograf în coerenţă optică etc. Achiziția acestor echipamente va crește performanța serviciilor medicale și va poziţiona Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău în topul spitalelor din regiune din punct de vedere al calității actului medical oferit.
Adrian Popa, managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău, a anunțat și modernizări ale altor secții, în prin cipal din Spitalul de Pediatrie și vechea clădire a spitalului, care găzduiește secțiile ORL, Infecțioase și Psihiatrie, clădire care datează din 1906.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.