Peste 59 de milioane euro, din PNRR, pentru dezvoltarea infrastructurii medicale băcăuane!

Aplicația depusă, la începutul lunii decembrie, de Consiliul Județean Bacău, vizând finalizarea lucrărilor la clădirea fostului Spital Municipal și integrarea acesteia în circuitul medical al Spitalului Județean de Urgență, a trecut de etapa de eligibilitate și conformitate tehnică. La acest moment, aplicația se află în etapa de ierarhizare, la capătul căreia Ministerul Sănătății va stabili – în urma unei analize pe criterii clar precizate – clasamentul solicitărilor de finanțare prin Componenta 12 – Sănătate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea totală a aplicației depuse de CJ privind obiectivul medical sus-menționat se ridică la 50 de milioane euro (fără TVA).

 

Prin intrarea proiectului în etapa de ierarhizare, în vederea finanțării prin PNRR, se conturează perspectiva ca băcăuanii să aibă în sfârşit acces la servicii medicale acordate în acest pavilion medical care, timp de 15 ani, a stagnat la stadiul de șantier, aflându-se în patrimoniul Municipiul Bacău. Prin implicare și eforturi colective, acest spațiu medical a fost transferat în domeniul public al județului și, cu sprijinul Ministerului Sănătății, într-un timp record, a fost depusă cererea de finanțare pentru reabilitare și dotarea acestui obiectiv.

 

Pe lângă această aplicație, Consiliul Județean Bacău a înaintat alte două solicitări de finanțare pe domeniul medical, având drept obiectiv îmbunătăţirea capabilităţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, prin dotarea cu echipamente şi materiale destinate reducerii riscului de infecţii nosocomiale, respectiv creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului din cadrul SJU Bacău prin înființarea unui laborator de medicină nucleară (PET-CT).

 

În total, cererile de depuse de CJ Bacău pentru obținerea de finanțare, prin PNRR, pentru sănătatea băcăuană se ridică la 59 de milioane euro, o sumă considerabilă care – odată cu implementarea proiectelor menționate – va conduce la creșterea rezilienței sistemului sanitar băcăuan.

 

„Realizarea și depunerea aplicațiilor pentru aceste proiecte esențiale pentru sănătatea băcăuană a fost facilitată de ghidurile simplificate, clare și lipsite de birocrație, elaborate de echipa coordonată de ministrul Alexandru Rafila. Reprezentanții Ministerului Sănătății au dat dovadă, pentru prima dată în ultimii ani, de profesionalism și promptitudine.

La doar câteva zile de la depunerea proiectelor, echipa  coordonată de dr. Alexandru Rogobete, consilierul ministrului Rafila, responsabil de PNRR, ne-a înștiințat oficial că proiectele au depășit etapa tehnică de verificare și vor intra în etapa de ierarhizare în vederea finanțării. Avem speranța că putem dezvolta și îmbunătăți într-un timp scurt infrastructura spitalicească din Bacău cu fondurile nerambursabile alocate prin PNRR de Ministerul Sănătății.

Așa cum bine spune ministrul Rafila, suntem călăuziți de vocația construcției și nu de dorința obstrucției, iar acest lucru se concretizează prin pași semnificativi care arată că avem grijă de sănătatea băcăuanilor”, a declarat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.

 

 

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.