PNL Bacău a fost evacuat din sediu

În urma refuzului Consiliului Local, din 2017, de a prelungi contractul de închiriere în continuare a spaţiului unde îşi desfăşoară activitatea, şi a unei hotărâri judecătoreşti, învestită cu titlu executoriu, din data de 11 septembrie, PNL Bacău este obligat să părăsească sediul actual, din str. Vasile Alecsandri, cu toate că spaţiul a aparţinut încă din 1991 PD, PDL, PNL.

“Este ultima conferinţă de presă ţinută în acest sediu. Biroul Executiv Judeţean al PNL Bacău a hotărât, cu demnitate, să părăsească acest imobil, chiar dacă există un proces pe rol. Noi am atacat cu apel hotărârea de evacuare, însă există un titlu executoriu pe care noi îl respectăm. PNL a venit cu argumente, legale şi istorice, nu a făcut negocieri pe sub masă, am făcut toate demersurile în spiritul legilor în vigoare, pentru a ne continua activitatea în sediul nostru, însă PSD, Consiliul Local, dominat de acest partid, au reuşit să scoată în stradă un alt partid. Vom continua lupta, atât în instanţă, cât şi în plan politic, Până la o rezolvare definitivă, ne vom muta, până la sfârşitul anului, într-un sediu nou”, a spus Ionel Palăr, președintele PNL Bacău, în cadrul ultimei conferințe de presă care s-a ținut la actualul sediu.

Până la sfârșitul anului, partidul va găsi o nouă locație în care să își desfășoare activitatea. Primăria Bacău a anunțat că în imobilul recuperat de la peneliști va face un centru pentru tineret, după modernizare și îl va dota.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.