Polițiștii din Bacău rup tăcerea: “Noi nu lucrăm cu Google Maps, avem o stație fără semnal. Trebuie să avem voie să mutăm munții din loc”

Mai mulți polițiști din Bacău au creat, recent, o pagină pe Facebook, pentru popularizarea acțiunilor, deconspirarea fărădelegilor ori, pur și simplu, pentru a face prevenție. Sub protecția anonimatului, polițiștii care au creat această pagină arată cu degetul spre hibele unui sistem nefuncțional, care în unele cazuri poate ucide, în loc să salveze. Afectați și ei de scandalul care macină zilele acestea Poliția Română și întregul MAI în urma tragediei de la Caracal, unde două fete au fost ucise, una dintre ele chiar după ce a sunat după ajutor la 112, fără să poată fi salvată, polițiștii care administrează pagina “Atenție, Poliția Bacău” vorbesc și ei despre o serie de neajunsuri. Fie că este vorba despre o dotare necorespunzătoare, de o legislație care e plină de hibe, dar și de drepturi și îngrădiri. “Vrem să vă salvăm, dar nu vrem ca ulterior legea să ne facă să ne pară rău”, spun polițiștii, care amintesc și că tehnologia pe care o au în dotare e demult depășită.  “Vrem ca pentru salvarea unei vieți, a ORICĂREI vieți, să avem toate resursele necesare, vrem ca în situația în care vine vorba despre viață, să dispară orice limite, Legea să OBLIGE să faci totul și să elimine orice barieră de finețe”, mai spun polițiștii băcăuani.

Ei precizează încă de la început că acesta nu este punctual de vedere oficial al IPJ Bacău, ci al oamenilor care zi de zi se confruntă cu toate problemele.

Iată integral textul publicat pe pagina “Atenție, Poliția Bacău”:

“Acesta nu este un comunicat al IPJ.
În întunericul așternut de evenimentul din Caracal, polițiștii nu au avut niciun cuvânt și poate nici nu vor avea. Cel mai cumplit sentiment al oricărei ființe este că putea să facă mai mult. S-au format multe ipoteze pe care nu le pot ști decât cei ce au fost acolo dar nu cred că există vreun polițist sau procuror care să fie bucuros de rezultat. „Am fi putut face mai mult”, „ar fi putut să se întâmple la noi”, „am fi putut salva”, „am fi eșuat și noi”, astea sunt vocile ce ne fulgeră capetele tuturor. Eroi nu există în povestea asta fiindcă personajul principal moare și s-ar fi putut întâmpla inclusiv familiilor noastre. Nu există polițist care să nu își dorească să salveze și nu cred că ar fi ezitat vreunul să facă inclusiv un abuz dacă ar fi știut că acolo e rezolvarea. Multă lume nu știe cum funcționează sistemul de la apelul 112 până la conferința de presă, detaliile sunt transmise la foc automat, telefoanele sună, de la operatori la agenti la șefi care sună la șefi și la șefi și apoi la agenți, noi nu lucrăm cu google maps, nu avem tehnologia anului 2019, noi ne descurcăm cu ce avem, cu o stație care nu are semnal și cu care nu prea poți face mare lucru, cu un telefon care sună fără oprire, cu un pix și cu o foaie, fiind unele din motivele pentru care așteptările voastre și ale noastre sunt departe de adevăr. Nu vrem să învinovățim pe nimeni și nici să aruncăm, clasic, spre politic, pentru ca ei sunt oglinda noastră, a tuturor și ne-am face vinovați cu toții. Vrem ca mersul ăsta prin ceață, cu mâinile legate la spate să se termine, glumele pe seama legilor să dispară și voi, cetățenii să aveți parte de TOT ce se poate folosi. Vrem ca pentru salvarea unei vieți, a ORICĂREI vieți, să avem toate resursele necesare, vrem ca în situația în care vine vorba despre viață, să dispară orice limite, Legea să OBLIGE să faci totul și să elimine orice barieră de finețe. Averile supreme ale tuturor sunt viața și familia, pentru ele noi, statul dar și voi trebuie să avem voie să mutăm munții din loc, sa nu se țină cont de contracte cu SRI, de ora 06, de violarea de domiciliu sau de abuzul în serviciu. Nu vrem o revoltă, vrem să ne unim cu toții și să schimbăm sistemul așa cum este necesar pentru ca orice viață să beneficieze de tot ce este cu putință pentru a fi salvată, indiferent de statutul persoanei. Vrem să vă ajutăm și vrem să ne ajutați, vrem legi clare și ferme, în sprijinul tuturor oamenilor și nu preferențiale, vrem dotări utile, vrem body-camuri pentru a avea mereu realitatea la îndemână, nu putem să vă salvăm legați la ochi și la mâini. Vrem o țară sigură și vrem ca numele fetelor ăstora sa nu fie uitate niciodată și să puna în mișcare o țară funcțională. Vrem să vă salvăm dar nu vrem ca ulterior legea să ne facă să ne pară rău și vrem să ne respectăm jurămintele. Dumnezeu să aibă grijă de îngerii aceștia ai lui și să ne dea putere tuturor să facem tot ce trebuie pentru viitor. Vă rugăm să ne respectați părerile și să evitați glumele și comentariile inutile. Vom șterge inutilul pentru ca această postare are rol educațional”.

Acesta nu este un comunicat al IPJ.În întunericul așternut de evenimentul din Caracal, polițiștii nu au avut niciun…

Publicată de Atenție Poliția Bacau pe Duminică, 28 iulie 2019

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.