Poliţiştii şi jandarmii au strâns aproape două tone de deşeuri

Poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău şi jandarmii au participat la Ziua Naţională a Curăţeniei.

Ei au putut fi văzuţi în extravilanul municipiului Bacău, la intersecţia DN 11 cu strada Constantin Muşat, echipaţi corespunzător şi pregătiţi să cureţe toată zona de gunoaiele aruncate la întâmplare. În câteva ore, aceştia au strâns circa 1.800 de kg de deşeuri.

„Activitatea poliţiştilor şi jandarmilor este un act de responsabilitate faţă de mediul înconjurător şi faţă de generaţiile viitoare şi, totodată, un exemplu de urmat prin implicarea activă în proiectele de voluntariat care susţin protejarea mediului”, spune agent şef adjunct Cătălina Creţu, purtător de cuvânt la IPJ Bacău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.