Președintele CJ, Valentin Ivancea, a participat la festivitatea de deschidere a anului școlar

Președintele CJ, Valentin Ivancea, a participat la festivitatea de deschidere a anului școlar
Președintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, a participat la deschiderea noului an școlar la Colegiul Ferdinand din Municipiul Bacău
Președintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, a participat la deschiderea noului an școlar la Colegiul Ferdinand din Municipiul Bacău. Acesta a felicitat elevii și profesorii și le-a transmis succes în noul an școlar.
”Am spus prezent, astăzi la festivitatea de deschidere a anului școlar, organizată la
Colegiul National "Ferdinand I" Bacau
, singurul din județ care a avut o rată de promovabilitate la examenul de bacalaureat de 100%.
Felicit elevii și cadrele didactice pentru maniera în care duc mai departe tradiția excelenței în educație a acestui colegiu.
Deși băieții mei nu mai au vârsta la care să îi însoțesc în prima zi de școală, emoțiile m-au copleșit rememorând atât primii lor ani de studiu dar și amintiri din copilăria mea.
De asemenea, mi-am amintit cu drag de anii de liceu, perioadă în care am locuit în căminul acestui colegiu (fostul liceu „George Bacovia”).
Dragi părinți, vă doresc putere pentru a-i sprijini și îndruma pe copii în acest an școlar!
Dragi profesori, vă doresc multă răbdare pentru a le inspira elevilor dragostea pentru carte!
Dragi elevi, să fiți convinși că, în viață, nu contează ceea ce spunem. Esențial și definitoriu este ceea ce știm să facem, iar voi, sunteți în perioada în care trebuie să învățați să faceți lucruri trainice! Mult succes!”
a declarat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 15:33 - Recomandare pentru statele UE: documentele de identitate să reflecte identitatea de gen „trăită” de cetățeni
- 15:09 - Apel public pentru „România plantează”. Cristela Georgescu: „Sâmbătă, România plantează! Nu doar un puiet, ci și credința, nădejdea și dragostea!”
- 14:49 - Accident naval pe Canalul Sulina: o ambarcațiune s-a scufundat după ce a fost lovită de un remorcher
- 14:49 - Doi membri ai clanului Cîrpaci, acuzați că au dus un bărbat cu forța în Germania pentru a-l obliga să le doneze un rinichi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











