Primarul Bacăului are de primit daune morale de 10.000 de lei de la fostul senator liberal, Sorin Rosca Stanescu

Fostul senator liberal Sorin Rosca Stanescu a fost obligat sa ii achite fostului deputat USR Lucian Stanciu Vizeteu, in prezent primar al Bacaului, daune morale de 10.000 de lei. Totodata, Rosca Stanescu a fost obligat sa publice sentinta pe site-ul Sputnik.md.

Printr-un proces deschis la Judecatoria Sectorului 2 in decembrie 2019, deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu, ales intre timp primar al Bacaului, l-a dat in judecata pe Sorin Rosca Stanescu cerandu-i daune morale de 40.000 de lei pentru ca, intr-o postare pe Facebook, a spus despre el ca este „ofiter acoperit”.

In proces, Viziteu a mai cerut ca Sorin Rosca Stanescu sa fie obligat la publicarea hotararii instantei, pe cheltuiala sa, in trei ziare nationale, printre care si hotnews.ro, noteaza ziare.com.

In proces, fostul parlamentar USR a reclamat ca „la data de 12.04.2018, paratul a publicat pe pagina sa de facebook un text care il viza pe reclamant si prin care il cataloga ca „ofiter acoperit”, afirmatie mincinoasa, denigratoare si care ii aduce atingere onoarei, demnitatii, reputatiei si imaginii reclamantului”.

Viziteu a aratat ca Sorin Rosca Stanescu nu i-a cerut un punct de vedere. De asemenea, Viziteu, care era la vremea respectiva membru al comisiei de control a SRI, a mai aratat ca „nu face parte si nu a facut parte din vreun serviciu secret, calitate incompatibila cu cea de membru al unui partid politic. Fostul parlamentar a mai aratat in proces ca nu a facut politie politica si nici nu a colaborat cu Securitatea, in anul 1989 avand varsta de 5 ani.”

Lucian Stanciu Viziteu a semnalat in proces ca „afirmatia mincinoasa a paratului” a fost preluata de portalul de stiri Sputnik.md, iar adversarii politici s-au folosit de aceste afirmatii, „un exemplu in acest sens fiind cel al domnului Calin Popescu Tariceanu intr-o emisiune a postului de televiziune Antena 3”.

Potrivit sentintei pronuntate de Judecatoria Sectorului 2, Sorin Rosca Stanescu nu s-a aparat in procesul deschis de Lucian Stanciu Viziteu. In urma analizarii probelor, Judecatoria Sectorului 2 l-a obligat pe Rosca Stanescu sa ii achite daune morale de 10.000 de lei.

„Este adevarat ca afirmatia adusa de parat se plaseaza in contextul unei dezbateri publice, respectiv probitatea unei persoane alese intr-o functie publica, imprejurare care ar atrage o protectie mai sporita libertatii de exprimare, insa acuzatia nedovedita depaseste limitele anterior mentionate fiind de natura a aduce atingere demnitatii reclamantului (n.a. lui Lucian Stanciu-Viziteu)”, se arata in sentinta Judecatoriei Sectorului 2.

Judecatorul a mai retinut ca acuzatia adusa lui Viziteu de Sorin Rosca Stanescu excede scopului informarii, iar acuzatiile nu au fost sub nicio forma probate sau macar argumentate pe baza unor elemente concrete care sa determine concluzia la care a ajuns Sorin Rosca Stanescu.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.