Prognoza meteo 20 aprilie. Cum va fi vremea în țară

Astăzi, valorile termice vor crește ușor, astfel că se vor apropia de mediile climatologice, însă dimineața va fi în continuare rece, în special în vestul, centrul și nordul țării. 

Cerul va fi temporar noros și va ploua în cea mai mare parte a Dobrogei, pe arii restrânse în Oltenia și Transilvania și izolat în celelalte regiuni.

La munte vor fi precipitații mixte (mai ales ninsori la altitudini de peste 1500m). Ploile vor fi și sub formă de aversă, iar în sud-estul tarii, pe arii restrânse, se vor acumula cantități de apă de peste 20…30 l/mp.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 și 19 grade.

Și în București, valorile termice vor crește ușor față de intervalul anterior, astfel că se vor apropia de mediile climatologice specifice perioadei, însă, mai ales dimineața, va fi în continuare rece.

Cerul va avea unele înnorări, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 18 grade.

La munte, temperaturile vor fi în creștere, dar vremea se va menține rece mai ales noaptea și dimineața. Cerul va fi temporar noros și pe arii restrânse va ploua slab, iar la atitudini de peste 1500 m vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. 

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.