Prognoza meteo – Ploi, descărcări electrice și vânt puternic. Care sunt zonele vizate

Astăzi în nord-vestul și nordul teritoriului vremea va fi în general închisă, iar valorile termice diurne se vor situa în jurul mediilor multianuale. Temporar va ploua în Maramureș, local în Crișana, Transilvania și în jumătatea de nord a Moldovei. Noaptea, ploile vor avea și caracter de aversă, iar trecător pot fi însoțite și de descărcări electrice.

În aceste condiții, în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni se vor acumula cantități de apă de 15…20 l/mp. În celelalte regiuni vremea se va încălzi față de zilele precedente și va deveni caldă pentru această dată.

Cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru ploi va fi redusă. Vântul va prezenta intensificări astăzi în zona montană înaltă, unde vor fi rafale în general  de 70…90 km/h, iar temporar și în regiunile vestice, estice și sud-estice, cu viteze de 45…55 km/h. Temperaturile maxime vor fi de la 12 grade în Maramureș, până la 24 de grade în sudul Munteniei. Dimineața va mai fi ceață, în special în centru și nord-est, iar noaptea în zonele depresionare. 

În București vremea se va încălzi față de zilele precedente, iar temperaturile se vor situa peste mediile multianuale specifice acestei date. Așadar, temperatura maximă va fi de 22 de grade, în condițiile unui cer variabil. 

La munte – se vor semnala ploi, în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, iar pe parcursul nopții se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp. În restul zonei montane, cerul va fi temporar noros, iar ploile se vor semnala izolat. Vântul, va prezenta intensificări în zona montană înaltă, unde vor fi rafale în general de 70…90 km/h. Valorile termice vor fi mai ridicate față de ziua precedentă în aproape toate masivele. Vor fi 7 grade pe Vârful Toaca din Masivul Ceahlău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.