PSD prezintă noul pachet social pentru românii vulnerabili – Salariul minim și PENSIILE, mai mari de la 1 ianuarie

PSD prezintă astăzi noul pachet social pentru românii vulnerabili. Social-democrații vor detalia propunerile astăzi, de la ora 13:00, în cadrul unei conferințe de presă. 

 
 

Printre propunerile social-democraților se află o majorare a salariului minim de la 1 ianuarie. Tot de la 1 ianuarie vor crește și pensiile, cel puțin cu rata inflației, care este în prezent de 15%. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Marius Budăi, care a spus că o majorare de 5%, cât prevede legea, ar fi prea puțin pentru a acoperi scumpirile din ultima perioadă.

Marius Budăi a explicat că în acest pachet socio-economic atenţia a fost îndreptată și către preţurile din energie. „În acest pachet avem măsuri sociale şi economice. În primul şi în primul rând grija noastră a fost îndreptată către preţurile din energie, astfel încât populaţia pentru iarna 2022, iarna 2023 să nu mai aibă preţuri modificate. Deci vorbesc de populaţie, de consumatorii casnici. Specialiştii noştri au lucrat pe o astfel de schemă, au prezentat o parte în coaliţie, vom avea discuţiile finale. Asta a fost o grijă, să ne asigurăm că traversăm cu bine această iarnă”, a transmis ministrul Muncii.

 

De asemenea, în pachetul social propus de PSD va fi și majorarea burselor pentru olimpici. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.