Putin, nou discurs agresiv la adresa Occidentului, de Ziua Victoriei

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, în discursul care marchează aniversarea a 79 de ani de la victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, că Rusia va face totul pentru a evita o ciocnire între puterile globale, dar că nu va permite nimănui să o ameninţe. 

În discursul său, Vladimir Putin a acuzat elitele occidentale „arogante” că au uitat rolul decisiv jucat de Uniunea Sovietică în înfrângerea Germaniei naziste şi că au alimentat conflictele din întreaga lume, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

„Ştim la ce duce exacerbarea unor astfel de ambiţii. Rusia va face totul pentru a preveni o ciocnire globală”, a spus Putin în Piaţa Roşie. „Dar, în acelaşi timp, nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt întotdeauna într-o stare de pregătire de luptă”, a afirmat liderul de la Moscova.

Putin nu s-a oprit însă aici. Din contră, el a denunţat încercările „coloniştilor” occidentali de a „distorsiona” adevărul despre cel de-al Doilea Război Mondial prin dezmembrarea monumentelor soldaţilor sovietici şi prin punerea pe un piedestal a „trădătorilor şi complicilor” lui Hitler, relatează EFE.

Liderul rus susține, în schimb, că Rusia nu a subestimat niciodată importanţa rolului aliaţilor occidentali în înfrângerea nazismului şi a amintit, de asemenea, de lupta Chinei împotriva imperialismului japonez.

„Nu vom uita niciodată lupta noastră comună şi tradiţiile pline de inspiraţie ale alianţei”, a subliniat el.

„Pentru Rusia! Pentru victorie! Ura!”, a spus Vladimir Putin la finalul discursului său. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.