Raluca Turcan, anunț despre PENSII: „250.000 de dosare sunt în format electronic” – În ce condiții se pot majora pensiile

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a vorbit, vineri, la Realitatea PLUS, despre legea salarizării, despre procesul de evaluare a dosarelor de pensii, dar și despre disensiunile din coaliția de guvernare. Ministrul consideră că oamenii așteaptă acțiune de la politicienii în funcții, nu divergențe.

„Domnul Voiculescu a făcut declarații și în general se fac foarte multe declarații, dar eu cred că această coaliție ar trebui să depășeasă momentul și să nu mai spună lucruri care învrăjbesc populația și să îndrepte lucruri care nu s-au făcut de 30 de ani”, a spus ministrul Muncii.

Referitor la declarația lui Vlad Voiculescu despre faptul că sunt mai puține decese de covid raporate, Raluca Turcan a declarat: „Eu cred că o astfel de declarație trebuie însoțită de argumente. Acestea nu sunt lucruri cu care să ne jucăm și aspecte care țin de viață și de moarte ar trebui scoase din declarațiile publice. Oamenii așteaptă acțiune de la politicienii în funcții. Eu sunt la Sibiu, la o casă de pensii, întrucât un ministru trebuie să acționeze zilnic. Această coaliție poate să meargă mai departe, are oameni care să repare aspecte și probleme care nu s-au făcut în 30 de ani. Premierul Cîțu are toată susinerea PNL și, așa cum am văzut că a funcționat ședința de guvern, cred că interesul public poate prima înaintea unor dezamăgiri de moment pe care cu toții le putem avea pe parcursul carierei”.

Raluca Turcan: „Când vorbim de eliminarea unor sporuri nu vorbim de diminuarea veniturilor”

„Când vorbim de eliminarea unor sporuri nu vorbim de diminuarea veniturilor. Dacă noi vom continua cu sporuri date ca pretext pentru a majora salariul, nu vom face decât să păstrăm inechitățile. Sunt categorii socio-profesionale uitate pur și simplu de politicieni atunci când s-au făcut legile.

Soluția noastră este următoarea: pe fiecare familie ocupațională să ne uităm la grila de salarizare, dacă sunt sporuri pentru activități speciale care sunt desfășurate de anumite categorii profesionare să aibă un alt loc în așezarea pe grila de salarizare astfel încât salariul de bază să fie același pentru toată lumea, iar sporurile să fie pentru activități deosebite, fie pentru performanță și să nu depășească un salariu de bază pentru toată lumea. Sunt sporuri de confidențialitate care nu-și au rostul. Nu dai un spot invenat pentru că își respectă fișa postului.

În această etapă am stabilit principiile pentru a începe discuțiile pe legea salarizării în câteva luni. Oamenii trebuie să înțeleagă că la Ministerul Muncii se lucrează. Legea salarizării trebuie să răspundă intereselor beneficiarilor în două privințe: să îi ajute pentru creșterea calității vieții și sistemul public să fie eficient.

Legea salarizării va fi dezbătută foarte intens și o să transmit același mesaj de fiecare dată: nu puneți presiune pe Ministerul Muncii pentru a face un lucru de mântuială. La Ministerul Muncii a început o activitate de durată nu foarte îndelungată”, a mai spus ministrul Muncii, la Realitatea PLUS.

Raluca Turcan: 250.000 de dosare în format de hârtie sunt introduse în format electronic

Cât privește evaluarea dosarelor de pensii, Raluca Turcan a precizat: „Procesul merge bine. 250.000 de dosare în format de hârtie sunt deja în mare parte introduse în format electronic. Acolo unde întâlnim deficiențe le corectăm.

Dacă acest proces de evaluare a pensiilor care presupune pur și simplu introducerea în format electronic a tuturor datelor din dosarele de pensii în urma anilor de muncă pe care pensionarii i-au desfășurat, atunci și recalcularea sau majorarea pesniilor se poate face automat aducând un plus de contributivitate.

Începem etapa în care dosare aflate în format digital mai vechi vor fi incluse într-un soft performant astfel încât să servească o lege a pensiilor echitabilă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.