Răspunsul lui Kelemen Hunor pentru USR PLUS: ”Nu trebuie să reformăm sistemul electoral; nu există o urgenţă”

Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, luni, că sistemul electoral nu trebuie reformat, menţionând că nu există o urgenţă şi o presiune în acest sens.

„Comisia electorală în acest moment nu există înfiinţată şi din punctul nostru de vedere nu trebuie să reformăm sistemul electoral. Nu spun o noutate. Eu am susţinut de fiecare dată că nu există o urgenţă, nu există o presiune în ceea ce ne priveşte deloc nici la prezidenţiale, nici la europarlamentare, nici la parlamentare şi nici la locale pentru a reforma sistemul. Din punctul nostru de vedere, nu există o astfel de urgenţă. Eu nu văd care ar fi urgenţa. O să putem discuta reprezentarea diasporei. Aici se poate, dar asta nu este o reformă electorală, este o nuanţă mică. Dar alte reforme, schimbări noi nu am propus şi nici nu vom susţine şi de aceea nu veţi găsi în programul de guvernare nimic despre alegerea primarilor în două tururi”, a spus Kelemen Hunor, după şedinţa coaliţiei, întrebat în legătură cu un posibil blocaj la nivelul comisiei electorale.

Sursa: Realitatea Din UDMR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.