Rocada premierilor. PSD și PNL, ședințe paralele la Parlament. Ciolacu își creionează guvernul

Zi crucială și în Parlament. PNL și PSD fac ședințe paralele. Cele două partide își pregătesc programul de guvernare, dar și lista cu oamenii care vor face parte din viitorul Guvern, condus de Marcel Ciolacu. Toate calculele se fac în contextul în care, în mai puțin de două săptămâni, va avea loc rotativa guvernamentală, adică transferul de putere între social-democrați și liberali.

Astăzi, de la ora 11:00, sunt programate, la Parlament, ședințele  PSD și PNL. Acestea vor avea loc în același timp, dar separat, cele două formațiuni politice urmând să stabilească stategia privind negocierile care urmează să aibă loc spre finalul săptămânii privind rotația premierilor.

Cu alte cuvinte, liderii PSD și PNL sunt așteptați să primească mandat de la colegii de partid privind negocierile ce vor fi purtate pentru rotativă. Acest lucuru se întâmplă cu două săptămâni înainte ca Marcel Ciolacu să preia funcția de premier de la Nicolale Ciucă.

Cele doua partide vor trebui sa stabileasca si ce membrii vor face parte din urmatorul cabinet care va fi condus de Ciolacu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.