Românii cumpără mai rar sau în cantități mai mici. Oamenii vânează reducerile, din cauza scumpirilor uriașe

Un sfert dintre români cumpără lapte mai rar sau în cantități mai mici. Și din nefericire nu este singurul aliment pe care oamenii îl consumă mai puțin după scumpirile în lanț. Cele mai recente date arată că inflația record schimbă drastic comportamentul românilor la cumpărături. Inclusiv produsele pentru casă sunt achiziționate în perioada reducerilor. 

Român: E foarte, foarte greu. Cumpăr mai puțin. Mă duc în engross, poate găsesc ceva mai ieftin, ca să cumpăr de acolo pentru o săptămână. Stau în Mihai Bravu și mă duc până în Alexandriei pentru că nu am cu ce să cumpăr.

Reporter: Cumpărați ce e mai ieftin?

 

Român: Bineînțeles că da. Stau o oră în magazin ca să cumpăr un kilogram de roșii și ardei.

Este realitatea zilelor noastre. Față de anul trecut toate produsele s-au scumpit. În topul scumpirilor se află uleiul, cartofii, pâinea și lactatele. Spre exemplu, un litru de lapte se vinde în magazine cu 10 lei. Un sondaj recent arată că un sfert dintre români cumpără lapte mai rar sau mai puțin.

 

Reporter: Cumpărati produse la reducere?

Român: Cumpărăm, le căutăm si pe astea.

Reporter: Cam de câte ori?

Român: În fiecare zi, dacă găsesc le iau.

 

Reporter: Ce produse cumpărați la reducere în ultima perioadă?

Român: Mezeluri, făină, zahăr, ulei. Se fac reduceri și de 50% la unele magazine.

Analiștii atrag atenția că inflația va continua să crească și anul viitor.

„Creșterile de prețuri vor continua și în 2023, urmând ca inflația să se situeze la un nivel de două cifre. Nivelul de trai va continua să se deterioreze. Victimele inflației sunt în principal familiile cu copii, pensionarii și cei cu salariul minim, adică jumătate din populația țării, ei resimt o inflație de 35-40%”, a explicat Adrian Negrescu, analist economic.

Și pentru produsele pentru casă plătim aproape dublu față de anul trecut.

Rata inflației se apropie de pragul de 16%. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.