Românii dau dovadă de tot mai multă umanitate și sunt alături de refugiații ucraineni care au fugit din calea războiului. La Bacău, Universitatea Vasile Alecsandri s-a transformat în centru pentru primirea refugiaților. Aici, sunt puse la dispoziție 100 de locuri de cazare și masă gratuită pentru aceștia.
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău este alături de cetățenii din Ucraina și colaborează, în mod constant, cu autoritățile pentru a asigura toate cele necesare.
„Au fost cazați deja 82 de refugiați veniți din Ucraina. Universitatea asigură cazare gratuită și trei mese calde la restaurantul unversității. Sunt organizate două campanii de colectare de bunuri. S-a instituit un comandament la nivelul universității care va asigura permanență pentru a putea să îi primim non-stop. Le punem la dispoziție mijloace de comunicare, cartele telefonice, calculator, internet”, a precizat conf. univ. dr. Cristina Buzoianu.
Studenții basarabeni ai Universității, cunoscători de limbă rusă și ucraineană, s-au oferit voluntari în acest proces de adaptare. Ei ajută atât ucrainenii cât și românii pentru a le ușura conversațiile.
Toate produsele colectate prin cele două campanii vor fi distribuite prin Centrul Expozițional, stabilit ca centru de inventariere pentru municipiul Bacău. De asemenea, Universitatea mulțumește societăților comerciale care au făcut deja sponsorizări.
Sursa: Realitatea de Bacau