Rusia cere retragerea NATO din România și Bulgaria. Klaus Iohannis a convocat CSAT

Președintele Klaus Iohannis a convocat, pentru astăzi, Consiliul Superior de Apărare a Țării, în contextul cerinței Rusiei de retragere a trupelor și armamentului NATO din România și Bulgaria. Revendicarea Rusiei face parte dintr-un set mai amplu de garanții pe care Moscova le cere Occidentului, în schimbul detensionării crizei la granița Ucrainei. O altă revendicare a Rusiei este garanția că Ucraina nu va adera la NATO.

 

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, convocat de preşedintele Klaus Iohannis, se reuneşte, astăzi, la Palatul Cotroceni.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei, care va avea loc începând cu ora 13:00, sunt incluse subiecte referitoare la situaţia de securitate în zona extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO şi măsuri privind dezvoltarea capacităţilor de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate şi creşterea rezilienţei.

 

Vinerea trecută, şeful statului s-a întâlnit cu prim-ministrul Nicolae Ciucă pentru a discuta despre situaţia de securitate de pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice.

Peste 127.000 de militari ruși se află, în acest moment, la granița cu Ucraina, iar Moscova a trimis tehnică de luptă, cu trenul, din Siberia. În noile imagini din satelit se observă bombardamentul rusesc, dar și trupele aflate la graniță.

 

Imagine

În speranța că vor împiedica posibila invazie, mai multe state europene au decis să trimită nave de război și trupe în zona Mării Negre și a Mării Mediterane. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.