Schelet uman descoperit în beciul Hanului Rateș din Buhuși

Descoperire macabră făcută de doi localnici din Buhuși! Ei au găsit în beciul Hanului Rateș un schelet uman. Oamenii s-au speriat teribil când au văzut osemintele, dar nu s-au pierdut de tot cu firea, ci au sunat la 112. La fața locului au ajuns mai multe echipe de poliție, inclusiv de la criminalistică. Polițiștii au izolat zona, revenind la fața locului în cursul zilei  pentru cercetări. Potrivit unor surse, oasele au fost găsite într-un beci surpat, la o adâncime de 5 metri.

Potrivit reprezentanților IPJ Bacău, se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă și urmează să se stabilească vechimea și proveniența osemintelor.

Totuși, potrivit unor surse, se pare că scheletul ar aparține unui bărbat, care ar fi murit în urmă cu cel puțin un an.

Hanul Rateș este un monument istoric. În urmă cu mai bine de 30 de ani era unul dintre cele mai bine păstrate hanuri din Moldova, în ciuda vechimii. Acum, hanul e într-o stare de degradare avansată.

Hanul Rateş a fost construit în secolul al XVIII-lea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.