Schimb de experiență la Spitalul Moinești

O delegație de doctori și universitari de peste Prut a vizitat, vineri, Spitalul Municipal de Urgență Moinești, unde prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț, managerul spitalului, le-a împărtășit din experiența sa și a unității pe care o conduce.

Delegația de la Chișinău a fost compusă din dr. Iurie Crasiuc – directorul Spitalului Municipal nr. 1 Chișinău, dr. Mihai Ciobanu – director al IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sf. Arhanghel Mihail” Chișinău, dr. Veaceslav Popa – șef secție Chirurgie Spitalul Clinic Municipal „Sf. Arhanghel Mihail” Chișinău, prof. dr. Eugen Guțu – prorector la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, dr. Iurie Țugui – șef secție Spitalul Clinic Municipal nr. 1 Chișinău și dr. Vasile Huzun – șef Bloc Operații IMPS Spitalul Clinic Municipal nr. 1 Chișinău.

Delegația a vizitat unitatea spitalicească de la unitatea de primiri urgențe la secții, primind informații cu privire la oganizare, aparatur, personal, legături cu alte spitale.

Dr. Iurie Crasiuc, directorul Spitalului Municipal nr. 1 din Chișinău a declarat: „SMU Moinești este un spital de performanță, aici activează un colectiv foarte bine pregătit din punct de vedere profesional. «Moineștiul» are un management performant, cu multe inițiative și o implicare sufletească și medicală. Am venit la Moinești, pentru că spitalul are tradiții, și mă refer în special la zilele spitalului. Nu în ultimul rând, am venit la Moinești, pentru că spitalul are o îndrăzneală la superlativ, a atras fonduri europene, a implicat specialiști de valoare, a implementat noile tehnologii, noile aparate. Ne dorim să preluăm în Republica Moldova managementul general și vrem să implementăm noile chirurgii laparoscopice. Nu în ultimul rând, vrem să beneficiem de o colaborare transfrontalieră”.

„A fost o reîntâlnire de suflet cu colegii noștri din Republica Moldova, de la Spitalul Clinic Municipal «Arhanghelul Mihail», care de această dată au fost însoțiți de domnul profesor doctor Eugen Guțu, care este și chirurg și prorector pe Relații internaționale ale Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău. Cu această ocazie, am lărgit spectrul parteneriatului cu spitalul nostru, mai ales prin departamentul de cercetare medicală, instrând în relații cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie. Este o relație de suflet, bazată pe ajutor reciproc, fiindcă și noi avem de învățat din activitatea dâmșilor, nu numai într-un singur sens. Cu ocazia Zilelor Medicale ale spitalului nostru, vom pune la punct și baza juridică a acestui parteneriat cu Universitatea, de care sper să profite ambele părți, și în primul rând bolnavii de pe ambele maluri ale Prutului”, a declarat dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului de Urgență Moinești.

Din cei 16.000 de bolnavi internați în 2018, doar 15% au fost din Moinești, 78% au fost din toate localitățile județului, iar restul de 7% au fost din alte 34 de județe ale țării.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.