Se întâmplă și minuni. Un taximetrist băcăuan a dejucat planurile unui escroc care a reușit să păcălească o bătrână de 80 de ani prin metoda „Accidentul”
Un taximetrist vigilent din Bacău a reușit să dejoace planurile unui escroc ce apucase să o convingă o bătrână să îi trimită bani prin metoda „Accidentul”. Taximetristul a fost sunat de un necunoscut care i-a spus să ridice un colet din comuna Berești Tazlău de la o persoană și să îl transporte la Iași. La destinație, șoferul urma să primească suma de 500 de lei. Când a ajuns însă la Berești-Tazlău, taximetristul a dat peste o bătrână de 80 de ani și a intrat în vorbă cu femeia. Aceasta i-a povestit că primise și ea un telefon de la un medic din Iași care i-a spus că fiica ei a avut un accident de circulație și are nevoie de bani pentru operație. Fără să stea mult pe gânduri, bătrâna a adunat toți banii din casă (6.000 de lei), i-a pus într-un plic și se pregătea să îi dea taximetristului. Mai mult decât atât, femeia a vrut să îi achite personal șoferului suma de 500 de lei, costul transportului. Când și-a dat seama despre ce este vorba, taximetristul a sunat imediat la poliție. Bătrâna a rămas cu banii, iar acum anchetatorii încearcă să dea de urma escrocului.