Se pregătește o lovitură pentru chiriașii din clădiri cu bulină roșie. Ce modificare a ajuns la Senat

Încă un pas a fost făcut pentru interzicerea închirierii apartamentelor din clădirile cu bulină roșie. Proiectul de lege a ajuns deja la Senat și parlamentarii urmează să-l dezbată și să-l voteze. Problema este că documentul a suferit unele modicări, în sensul extinderii interdicțiilor, iar primii loviți ar fi cei care au închiriate astfel de spații. 

Guvernul a scris clar în inițiativa legislativă: se va interzice și organizarea de evenimente cu mulți participanți în aceste clădiri.

 

Deși inițial interdicțiile ar fi trebuit să nu se aplice și contractelor aflate în desfășurare, în această variantă se stabilește că nu există excepții. Mai exact, acele contracte aflate în desfășurare vor înceta în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, potrivit Realitatea Plus.

 

Asta înseamnă că toate contractele, fie ele de închiriere locuințe sau pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor publice în imobile cu risc seismic, se vor supune noilor reguli. Parlamentul poate modifica, însă, proiectul.

 

Cei care nu vor respecta legea riscă amenzi de până la 10.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.