Serviciile publice județene pentru permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor vor organiza 26 de sedii secundare și în alte localități, pe lângă cele existente în municipiile reședință de județ, a anunțat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.
„Această măsură reprezintă încă un pas important al MAI pentru dezvoltarea serviciului public, oferind cetățenilor care solicită derularea de operațiuni pe linie de înmatriculare auto să aleagă între sediul aflat în municipiul reședință de județ sau sediul secundar, ceea ce va conduce la diminuarea distanțelor parcurse în vederea soluționării diferitelor operațiuni, dar și la reducerea aglomerației”, a declarat Marcel Vela.
În aceste sedii secundare se vor desfășura activități de preluare a documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare a vehiculelor și de eliberare a plăcuțelor cu numere de înmatriculare. În zilele de marți și joi, cetățenii vor putea beneficia de aceste servicii fără a fi nevoie să se deplaseze până în municipiile reședință de județ.
Cele 26 de sedii vor funcționa în Sebiș – Arad, Câmpulung – Argeș, Onești – Bacău, Năsăud – Bistrița Năsăud, Dorohoi – Botoșani, Făgăraș – Brașov, Caransebeș – Caraș-Severin, Câmpia Turzii – Cluj, Medgidia – Constanța, Tecuci – Galați, Toplița – Harghita, Petroșani – Hunedoara, Urziceni – Ialomița, Pașcani – Iași, Bragadiru – Ilfov, Sighetu Marmației – Maramureș, Reghin – Mureș, Roman – Neamț, Caracal – Olt, Câmpina – Prahova, Mediaș – Sibiu, Câmpulung Moldovenesc – Suceava, Lugoj – Timiș, Măcin – Tulcea, Bârlad – Vaslui și Drăgășani – Vâlcea.
„Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Inspectoratul General al Poliției Române și Instituțiile Prefectului din județele pe care le-am enumerat vor întreprinde, în perioada imediat următoare, demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acestei măsuri, pentru ca din data de 22 septembrie să fie operaționalizate”, a spus Vela.
El a precizat că se lucrează „intens” și la finalizarea proiectului cărții electronice de identitate, a cărei emitere este prevăzută în august anul viitor, și la definitivarea informatizării actelor de stare civilă până la jumătatea anului 2022.
„Astfel, cetățeanul va putea solicita și obține online certificatele de stare civilă, indiferent de locul unde se află. Pentru acest lucru vor fi digitalizate peste 82 de milioane de acte de stare civilă, reprezentând arhivarea pe ultimii 100 de ani, ceea ce este unic în lume”, a afirmat Vela.