Spitalele din județ vor asigura permanența de sărbători

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău anunță că spitalele publice din județ vor avea activitate permanentă de sărbători. În perioada 22 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019, asistența medicală de urgență spitalicească și prespitalicească va fi asigurată 24 de ore din 24 pentru toate specialitățile medico-chirurgicale și stomatologice de către toate unitățile de stat.
Așadar, Spitalul Județean de Urgență Bacău, Spitalul Municipal de Urgență Moinești, Spitalul Municipal Onești, Spitalul Orășenesc Buhuși și Spitalul Orășenesc Comănești vor funcționa cu linii de gardă de profil. Totodată, Serviciul de Ambulanță va funcționa în regim permanent, dar tot în această perioadă vor fi funcționale și centrele de permanență din Ghimeș – Palanca, Stănișești și Agăș, după următorul program: pentru zilele lucrătoare de la 15.00 la 8.00, iar sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale de la 8.00 la 8.00.

„Direcția de Sănătate Publică a județului Bacău va asigura serviciul de gardă permanent pe următoarele compartimente: Control în Sănătate Publică, Epidemiologie, Laborator microbiologie, Evaluarea Factorilor de Risc din Mediul de Viață și Muncă”, spune Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la DSP Bacău.
În același timp, inspectorii DSP fac apel la cetățeni să cumpere produse numai din surse autorizate sanitar-veterinar și în termen de garanție, iar producătorilor le cer să acorde maximă atenție respectării normelor igienico-sanitare în vigoare și manipulării produselor alimentare deoarece, în cazul îmbolnăvirii unei colectivități, pot fi pasibili de sancțiuni penale. Ei mai precizează că în această perioadă se vor intensifica controalele pentru a preveni eventualele îmbolnăvirii determinate de consumul unor produse neconforme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.