Spitalul Județean Bacău va avea heliport

Pacienții Spitalului Județean de Urgențe (SJU) Bacău, dar și ai altor spitale din regiune, vor beneficia de serviciu de transport aerian cu elicoptere SMURD, iar infrastructura spitalicească de urgență va fi reabilitată, modernizată și dotată la standarde europene.

Sâmbătă, 28 decembrie 2019, a fost semnat contractul de „Proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții: Lucrări de modernizare, extindere, dotare infrastructură Unitatea de Primiri Urgențe (U.P.U), realizare Heliport – S.J.U. Bacău”;

Evenimentul a avut loc în prezența europarlamentarului Dragoș Benea, deputatului Lucian Șova, președintelui Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, vicepreședintelui Silviu Pravăț, managerului Adrian Popa, directorului medical, dr.Ioana Dinu, și a reprezentantului firmei care a câștigat licitația, Agriconstruct SRL.

Proiectul de modernizare și dotare a U.P.U. și construirea Heliportului este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional (P.O.R.), bugetul total fiind de peste 13 milioane de lei, din care 4,7 milioane de lei este suma asigurată de Uniunea Europeană, 1,9 milioane de lei din bugetul național și 6,7 milioane de lei, contribuția S.J.U.

Heliportul va fi construit pe terasa corpului C6, iar platforma va avea 20×20 de metri, sisteme de balizare și de acces.

Informează ziaruldebacau.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.