Statuia domnitorului Ștefan cel Mare va fi reabilitată în întregime. Lucrarea nu a mai fost reparată niciodată

Primăria Bacău a început astăzi lucrările de reabilitare a statuii domnitorului Ștefan cel Mare din centrul municipiului. Anunțul a fost făcut de primarul Cosmin Necula, care precizează că „simbol al orașului nostru, statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare, nu a fost NICIODATĂ reparată în ultimii 22 de ani, mai exact de la momentul inaugurării – octombrie 1997”. Lucrările vor viza înlocuirea completă a placajelor de granit și marmură dar și refacerea întregului sistem de iluminat arhitectural. Conform proiectului, soclul, podestul, platforma rectangulară, treptele și contratreptele vor fi placate cu granit, iar cele 47 de ventricole din jurul ansamblului vor fi placate cu marmură albă. Totodată, va fi înlocuită rețeaua electrică subterană și se vor monta  lămpi LED concepute special pentru iluminatul architectural. „Astăzi am început lucrările și sperăm că vremea ne va fi favorabilă astfel încât să terminăm până la finalul acestei luni”, spune primarul Necula. În ultimele luni au fost reabilitate mai multe statui din oraș care se aflau într-o stare avansată de degradare (statuia lui Alexandru Cel Bun și statuile din Parcul Cancicov).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.