2019, cel mai prost an pentru apicultură! Statul dă ajutoare apicultorilor îngenunchiați de vreme

albine
Apicultorii din toată țara au fost îngenunchiați anul acesta de vreme, iar excepție nu au făcut nici băcăuanii. Vremea capricioasă a împiedicat albinele să iasă din stupi, iar consecința e dramatică: producția de miere este extrem de slabă. Cele mai mici cantități sunt la rapiță și la salcâm, dar probleme sunt și la alte sortimente. Mulți apicultori au fost nevoiți să cheltuiască bani grei ca să-și poată hrăni familiile de albine. Unii chiar au renunțat la stupi, în timp ce alții s-au trezit cu familii întregi de albine moarte de foame.Statul vine în sprijinul apicultorilor cu un ajutor de 20 de lei pentru fiecare familie de albine. Termenul pentru depunerea cererilor în vederea obținerii ajutorului de minimis de la stat este destul de scurt. Până pe 31 octombrie, apicultorii care vor să obțină banii trebuie să se înscrie la Direcția Agricolă.Până acum, nici un sfert dintre apicultorii eligibili să primească ajutorul de la stat nu s-au prezentat la Direcția Agricolă Bacău să depună cereri. Mai exact, dintr-un total de circa 560 de apicultori eligibili, au depus cereri până în prezent circa 22% dintre ei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














