38 de copii au fost victime ale incendiilor în locuințe, în primele zece luni ale anului

38 de copii au fost victime ale incendiilor în locuințe, în primele zece luni ale anului
Aveți grijă de copiii dumneavoastră!
Aveți grijă de copiii dumneavoastră! Nu îi lăsați singuri în locuință cu sobele aprinse sau cu alte mijloace de încălzire pornite. Nu îi încuiați în casă gândindu-vă că așa vor fi în siguranță! Apelați la rude sau la vecini dacă sunteți nevoiți să plecați, chiar și pentru o perioadă scurtă.
Lăsați nesupravegheați, chiar și pentru o clipă, copiii pot fi în pericol, iar în caz de incendiu, de cele mai multe ori, nu ar ști cum să reacționeze.
Statistica IGSU ne arată faptul că, în primele zece luni ale anului, 38 de copii au fost victime ale incendiilor în locuințe. Șase dintre aceștia au decedat, iar 32 au fost răniți.
Pentru a preveni astfel de evenimente, părinții trebuie să fie prudenți în fiecare zi și să respecte regulile de prevenire a incendiilor. Printre acestea, reamintim:
- nu lăsați copiii singuri în casă cu sobe, plite, radiatoare, aragazuri sau aparate electrice aflate în funcțiune;
- nu lăsați la îndemâna copiilor recipiente cu substanțe inflamabile;
- păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care copiii nu au acces;
- supravegheați lumânările, candelele sau aparatele cu flacără deschisă;
- nu folosiți mijloacele de încălzire deteriorate sau cu defecţiuni;
- înlăturați orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le, cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă.
Citește și:
- 20:20 - Vreme capricioasă de sărbători! Noaptea de Înviere aduce frig accentuat și instabilitate
- 20:16 - Subiectul Realitatea PLUS ia amploare majoră în presa internațională. După jurnaliștii americani, cei italieni preiau cazul deciziei CNA și trag semnalul de alarmă
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
- 11:30 - Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara și în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News










