Accident grav pe DN 25, în județul Galați: Opt persoane rănite după ce un șofer băut a intrat pe contrasens

Accident grav pe DN 25, în județul Galați: Opt persoane rănite după ce un șofer băut a intrat pe contrasens
Opt persoane rănite după ce un șofer băut a intrat pe contrasens
Opt persoane au fost rănite, vineri seară, într-un accident rutier grav produs pe DN 25, în afara comunei Drăgănești, județul Galați, după ce un șofer aflat sub influența alcoolului a pătruns pe sensul opus de mers și s-a izbit frontal de un alt autoturism.
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști, un bărbat în vârstă de 26 de ani, din localitatea Liești, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit cu un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din municipiul Tecuci.
Impactul violent s-a soldat cu rănirea ambilor conducători auto, precum și a șase pasageri aflați în cele două vehicule. Victimele au vârste cuprinse între 3 și 26 de ani și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul de 26 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Testele privind consumul de substanțe interzise au fost negative în cazul ambilor conducători auto.
Pe numele șoferului aflat sub influența alcoolului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:32 - Anca Alexandrescu: Eu sunt doar o voce care duce mai departe niste mesaje. Orice ați face, nu-mi închideți gura și nici Realitatea. Nu ne vom opri
- 22:27 - Realitatea Plus, lăsată din nou fără emisie timp de trei ore. George Simion acuză „pumnul în gură pus democrației și libertății presei”
- 21:56 - George Simion, reacție acidă după acuzațiile de dezinformare: ”Românii au văzut cine a intoxicat spațiul public”
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














