Activități educativ-preventive în școli

Activități educativ-preventive în școli
Prevenirea victimizării minorilor rămâne permanent o prioritate pentru polițiști, astfel încât activităţile de acest gen vor continua.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Biroul de Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității continuă activitățile educativ-preventive în școli, chiar dacă cursurile sunt pe final.
Astăzi aceștia au fost prezenți în mijlocul elevilor de la Școala Gimnazială ”Constantin Platon” din Bacău, unde cei mai mici au primit lecții de educație rutieră și au învățat reguli de siguranță pe drumul dintre casă și școală. De asemenea, polițiștii au fost prezenți și printre liceenii de la Colegiul Tehnic ”Grigore Cobălcescu” Moinești, cărora le-au dat sfaturi și îndrumări pentru reducerea comportamentelor de risc, prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor.
Principala temă a fost una deja foarte des abordată, violența în școli. Dar și discuțiile despre anturaj, împrejurările și condițiile care determină săvârșirea de infracțiuni, răspunderea legală și identificarea situațiilor de risc, gestionarea și înlăturarea lor, au fost teme care au întregit mesajul transmis de polițiști: ”Libertatea ta se termină acolo unde ai încălcat libertatea celuilalt”.
Şi poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au dialogat cu elevii care au primit informații despre cum lumea virtuală, asemenea celei reale, prezintă o serie de riscuri.
Activitățile au fost interactive, elevii putând adresa întrebări și având în vedere că siguranța on line este un domeniu de interes și de actualitate pentru elevi, a reprezentat un subiect foarte mult dezbătut.
Prevenirea victimizării minorilor rămâne permanent o prioritate pentru polițiști, astfel încât activităţile de acest gen vor continua.
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














