Alegerile locale vor avea loc pe 27 septembrie. Klaus Iohannis a promulgat legea

Alegerile locale vor avea loc pe 27 septembrie. Klaus Iohannis a promulgat legea
Buletinele de vot vor fi tipărite înainte cu 23 de zile
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din acest an, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Potrivit proiectului de lege, adoptat de Camera Deputaților pe 8 iulie, alegerile locale ar urma să fie organizate pe 27 septembrie.
Sunt prevăzute și condiții noi în secțiile de votare, astfel încât acestea să fie dezinfectate după ce oamenii își exprimă opțiunile.Va fi o campanie electorală atipică. Nu-i vom mai vedea pe candidați pe scene, în fața a mii de susținători, și vor fi respectate măsurile stabilite la acea dată.
Buletinele de vot vor fi tipărite înainte cu 23 de zile, astfel încât să nu existe neconcordanțe.
Recent, președintele Klaus Iohannis a declarat că alegerile locale vor putea avea loc în septembrie dacă se respectă toate normele impuse de pandemie, însă campaniile vor trebui organizate pe baza unor reguli foarte stricte. Declarația președintelui este disponibilă aici.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














