Amenzi de peste 38.000 de lei, doar în weekend

Amenzi de peste 38.000 de lei, doar în weekend
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău împreună cu reprezentanţii celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, alături de reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii de control, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile impuse în perioada stării de alertă.

Astfel, în ultimele 72 de ore, au fost desfăşurate acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri dar şi în mijloacele de transport în comun, acestea având atât caracter preventiv prin informarea cetăţenilor cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea distanţării fizice sau purtarea necorespunzătoare a măştii de protecţie dar şi de combatere prin sancţionarea abaterilor la normele legale în vigoare.
La activităţile de verificare au participat peste 700 de forţe de ordine, fiind verificate 939 de obiective, peste 1000 de mijloace de transport persoane și totodată legitimate 4561 de persoane.
Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală au fost aplicate 541 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 38.300 lei.
Recomandăm cetăţenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și distanțare fizică, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2.
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:49 - Fjord, filmul lui Cristian Mungiu, în drum spre marele Oscar, după triumful de la Cannes
- 14:35 - Gigi Becali a explodat după atacul lui Mihai Rotaru: „Eu sunt împărat, el nici Oltenia nu o poate cuceri”
- 13:18 - Analiză alarmantă: punctul slab al NATO pe care Rusia l-ar putea exploata într-un conflict
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News