Actualitate· 2 min citire

Anchetă la nivelul Parchetului General. Două femei ar fi cerut bani pentru dosare false de cetățenie

Poliție

Poliție

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 29 iul. 2026, 16:25

Două femei au fost reținute de procurorii Parchetului General într-un dosar care vizează o presupusă rețea specializată în obținerea frauduloasă a cetățeniei române. Anchetatorii susțin că acestea promiteau rezolvarea dosarelor în schimbul unor sume importante de bani și invocau presupuse relații în cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC).

Una dintre suspecte a fost prinsă în flagrant în timp ce primea mii de euro de la un cetățean străin, căruia îi promisese că îl poate ajuta să obțină cetățenia română.

Procurorii: cereau 5.000 de euro pentru un dosar bazat pe documente false

Potrivit anchetatorilor, una dintre femei, care deține atât cetățenie română, cât și moldovenească, este cercetată pentru trafic de influență, complicitate la fals în înscrisuri oficiale și instigare la abuz în serviciu.

Conform probelor administrate, aceasta ar fi solicitat unui cetățean tunisian suma de 5.000 de euro, deși știa că acesta nu îndeplinea condițiile legale pentru redobândirea cetățeniei române și nu avea ascendenți născuți pe teritoriile fostei Românii Mari înainte de 1940.

Procurorii susțin că femeia i-a dat asigurări că dosarul va fi acceptat fără probleme, invocând influența pe care ar avea-o asupra unor funcționari din cadrul ANC și promițând că solicitantul va fi asistat de un avocat și va depune documentele la un funcționar cu care aceasta ar avea relații apropiate.

Banii ar fi fost încasați împreună cu un alt suspect

Din datele anchetei reiese că suma de 5.000 de euro ar fi fost predată în noiembrie 2025 atât femeii reținute, cât și unui cetățean ucrainean implicat în același mecanism.

Procurorii solicită arestarea preventivă a celor două inculpate și continuă cercetările pentru stabilirea întregii rețele și a tuturor persoanelor implicate în obținerea ilegală a cetățeniei române.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate