Armă deținută ilegal, ridicată de polițiști în vederea continuării cercetărilor

Armă deținută ilegal, ridicată de polițiști în vederea continuării cercetărilor
La data de 21 decembrie a.c, în intervalul orar 11.00 - 13.00, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat, pe raza orașului Târgu- Ocna, o acţiune pe linia respectării regimului armelor.

Cu ocazia activităților desfășurate, a fost depistat, în flagrant delict, un localnic de 56 de ani, care avea asupra sa un pistol neletal, din categoria celor supuse autorizării și 100 diaboluri, deţinute în mod ilegal, pe care intenţiona să le comercializeze.
În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi procurat arma în cursul anului 2020 din Cehia și r fi introdus-o fără drept, în Romania în urmă cu circa 2 săptămâni.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și contrabandă calificată.
Arma şi diabolurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News