Captură de proporții în Bacău: 40 de kilograme de articole pirotehnice deținute ilegal, descoperite de polițiști

Artificii
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău au făcut o descoperire alarmantă la începutul lunii decembrie. În urma unor verificări desfășurate la un operator economic din municipiu, oamenii legii au identificat aproximativ 40 de kilograme de articole pirotehnice deținute ilegal. Controlul a avut loc la data de 3 decembrie, iar întreaga cantitate de materiale pirotehnice, evaluată la aproximativ 4.000 de lei, a fost ridicată de polițiști pentru continuarea cercetărilor.
Potrivit informațiilor oficiale, articolele fac parte din mai multe categorii de risc - F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2 - iar deținerea, comercializarea și folosirea acestora fără drept reprezintă infracțiuni grave, care pot pune în pericol viața și siguranța cetățenilor.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea și folosirea de articole pirotehnice fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de lege. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor, urmând să se stabilească modul în care au fost procurate articolele, dar și destinația acestora. Reprezentanții Poliției atrag atenția că materialele pirotehnice pot provoca accidente grave, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, când utilizarea acestora este mai frecventă. Autoritățile reamintesc că doar persoanele autorizate pot desfășura activități legate de aceste produse.
Citește și:
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News










